Nicoleta Tudor

Picături de amintiri

Picături de suflețele ce s-au adunat în mine,
Ieri un strop și azi un strop, mâine ploaie de trăiri,
Se așează-ncet în gânduri, numai litere aldine
Îmbrăcate-n poleiala zilnicei dezamăgiri.

Picături, frânturi de vise, de niciunde răsărind
Condeiază norii albi, colorându-i în pastel,
Întind mâna și în palmă imi doresc să îi cuprind
Să-i păstrez pe veșnicie în al inimii castel.

Stropi de rouă, de cu zori îmi dau zilnic diamante,
Le păstrez în amintire strălucirea diafană,
Vor să mi le fure-n seară două bufnițe pedante
Ce se cred la înălțime când îmi dau la schimb o pană.

Pescărușii au migrat, vin degrabă către mine
Și-mi aduc un strop de mare să mă bucur pe-nserat,
Închid ochii, aud valuri și mă simt deja mai bine,
Năpădindu-mă trăiri ce credeam că le-am uitat.

Picături de suflețele ce trăiesc acum în mine
Vin cu amintiri frumoase despre vremuri ce-au trecut,
Ca un film mi se perindă dimineața să-mi aline,
Să-mi alunge-acele gânduri ce le-am folosit drept scut.

Din volumul „Misterul cuvântului zăvorât într-o frunză”.

Redactor: Cristina Pasca

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Lasă un comentariu