Netrăiri
Nu ştiu să plâng; ştiu doar să râd ca spicul crud în primăvară
Şi ştiu s-adun zăpezi din ierni, să am de pus la rădăcină
Când cioburi de necaz se strâng la mine-n prag fără de vină.
Nu ştiu să plâng, dar ştiu s-ascult în seri cu lună arcuşul de vioară.
Mai ştiu s-adorm pe malul apei în care-mi făuream oglinzi
Din şopotul cu pietre ascuțite – colan pe mijlocul subțire,
Mai ştiu cum prinți vestiți soseau, cerşind un strop de nemurire!
Şi ştiu iubire…şi ştiu şi dor cu care-adesea mă colinzi.
Ce nu mai ştiu? Pădurile de cruci lăsate-n cimitir să moară!
Uitat mi-e drumul plin de colb ce m-aducea din zări acasă,
Nu ştiu nici lacrima din streşini ce picura din geana arsă
Când buna îmi uda sulfina din ghiveci, țărâna să n-o doară.
Iar de-am uitat clipita, cât poate ține-n tâmple amăgirea lumii,
Nu-mi cere-n schimb ce nu mi-au pus în scaldă ursitori,
Nu-mi stinge candela când paşii se afundă în ninsori!
Nici eu nu-ți cer să-mi vinzi necunoscutul chip al mumii…
Redactor: Nela Viorica Boca
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 