
DIN DRAGOSTE PENTRU ZBOR
Ieri visai să atingi cerul, astăzi iată, ești pilot,
… știi deja ce sacrificii și ce muncă-i peste tot.
Îți imaginai doar zborul, dar, ca să ajungi la el,
Ai dat ani din tinerețe schimb pe aripi de oțel!
Din albastru și din soare sparge ‘naltu-n infinit
Mândra pasăre măiastră lunecând înspre zenit
Și gătiți ca de paradă, casca le străluce-n soare
Când, pe rând ei se ridică străbătând măreața zare.
Tu și ei…și câmpul verde și albastrul infinit
Ați făcut echipă bună încă de când ați venit,
În miros de kerosen și în vuiet de motoare
Zboară păsări oțelite printre…păsări călătoare!
Stau la START topind în inimi fracțiunea de secundă
Până când aude-n cască vocea clară și profundă,
Apoi, mâna dârză pleacă peste manșa de oțel
Și privind la aparate se ridică către cer.
Dedesupt bucăți trasate, armonie și culoare
Înșirate se destramă în caldura de motoare
Pare o „Fata Morgana” venită din altă lume
Cununată cu iubirea pentru înălțimi, anume!
Acum, când privești în urmă te apucă un oftat,
Amintiri pline de farmec, momente de neuitat…
Au trecut ca tăvălugul și în minte-au semănat
Întrebări fără răspunsuri pentru „omu- naripat”.
Câți îngeri ți-au stat de veghe când în cer ai dispărut,
Câte clipe ori secunde „Ani Lumină” ți-au părut?
Câte fire albe-n plete ai văzut când s-au ivit,
Câte zile pentru tine, tu, pilotule-ai trăit?
Mai știi câte nopți și zile ai stat pe aerodrom?
Câte hărți și câte planuri ți-au răpit ore de somn…
Prețul unic, însăși viața se plătește în avans
Când dorința este una și până la ea-i un pas!
Câte ore de neliniști în celulă-ai așteptat,
câte frământări și gânduri fruntea lată ți-au brăzdat?
Câte sărutări pe creștet le-ai dat pruncilor dormind,
când întors din zbor de noapte vedeai zorii năvălind?
Câte nopți plin de sudoare te-ai zbătut în așternut
când în vis tot balizajul cu lumini a dispărut?
…ori când obosit de zboru-ți veneai la aterizare
și nu puteai scoate trenul văzând pista de rulare?
Apoi te rupeai din vis, inima-ți bătea să iasă…
…Lasă, totul va fi bine, și mâine mă-ntorc acasă!
Iar și iar prin anii vieții zilele încet apun,
Desenând peste albastru dâre albe de săpun.
Redactor: Mira Minu
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț

