
Condamnare
Bate-n ceasornic clipa despărțirii,
Lupii uitării către lună urlă,
Finalul este scris în legea firii,
Sună un clopot trist în vechea turlă.
În ochii goi ard lacrimi nevăzute,
Pe buze arde ultimul sărut,
Să nu ai remușcări, pe drumu-ți du-te,
Povestea noastră e deja trecut.
Te-am cautat ,cu mâna tremurândă,
În fiecare răsărit timid
Dar am simțit durerea stând la pândă,
Și am clădit în jurul meu un zid.
N-aștept nimic în vremea ce-o să vină,
Dorințele au ars pe al tău rug,
Sunt condamnat pentru-a trădării vină,
M-am resemnat și n-am să-ncerc să fug.
Mă-mpac cu soarta, îmi accept sentința,
Sunt deținutul îmbrăcat în zeghe,
Azi mi-am pierdut definitiv credința,
Iubirii n-am putut să-i stau de veghe.
Te rog ceva, cu ultima suflare,
Să îmi arzi trupu-n focul infinit,
Să îmi arunci apoi cenușa-n mare,
Să râzi, să plângi, să uiți că te-am iubit.
Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț

