Ion Sima Delagaleș

LACRIMA LUI DUMNEZEU

Clorofilă,
picătură de soare
distilată în frunze.

Scânteie de energie vie,
nevăzută, oarbă,
totdeauna fragedă licoare,
încărcată cu verde
până la refuz.

Lacrima lui Dumnezeu
însămânțată
în păduri și iarbă.
Viața ta este
respirația naturii ;
cine o posedă
nu are rival.

Doar ție ar trebui
să ți se ridice statui
pentru că ții în spate
o planetă
cu sângele tău
vegetal.

Clorofilă,
picătură de soare,
elixir natural.

Redactor: Cristina Pasca

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Lasă un comentariu