Cascada dintre lumi
O muzică divină ce susură încet,
E cântul ce-l rostește, cu fiecare jet
Cascada fermecată, ce graniță le este
Iubirii celor doi și-a zânelor poveste.
Cu inima curată și dragostea-mpărțită,
Părea că lumea lor, deodată,-i nesfârșită.
Aveau prieten timpul, dușman deopotrivă,
Iar viața le era, în suflete, captivă.
Ce zână minunată! Ce dragoste purta
Acelui muritor, stăpân pe viața sa!
Ea nu era stăpână, supusă de Regină:
O ființă împietrită, cu inima haină.
Dar nu așa fusese-ntreaga-i existență –
Iubise-un muritor, orbit de-a ei prezență.
Hulpav, zgârcit, dornic de-îmbogățire,
El o răpise noaptea, ținând-o în robire.
Pe vremea-aceea, ea era o biată zână,
Căci mama ei, Regina,-i era atunci stăpână.
Scăpată greu, atunci, de crudul muritor,
Se-ntoarse hotărâtă la al zânelor popor.
Pe mama ei cea rea a detronat-o-n grabă,
Și, ca regină-aleasă, s-a apucat de treabă.
Însă o ură aprinsă creștea de câte ori
Ea se gândea la vremea ce-a stat la muritori.
Dar focul din adâncuri, ce-n ea nu se stingea,
Nu era doar durere — și dorul o ardea.
Căci printre amintiri, cu toate că-l ura,
Un gest, o vorbă, chipul… încă le mai visa.
În nopți cu lună plină, tăcută, se-nălța
Pe stânca din pădure, privind cascada sa.
Acolo îl văzuse întâia oară-n zori,
Când inima de zână zvâcnea dându-i fiori.
Dar el, legat de aur și lumea pământeană,
N-a vrut să vadă cerul, cu mintea sa vicleană
A risipit iubirea, călcând-o-n nepăsare,
Răpind-o fără milă, punând pe rană sare.
Acum, cu tron și sceptru, cu zânele-n genunchi,
Ea pare a fi soarta ce multora li-i junghi.
Dar înăuntrul ei, o lacrimă străbate
A inimii tăcere, pierdută-n mii de șoapte.
Redactor: Mira Minu
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 