Iubire vegetală
În pânza zorilor, cuvântu-ți cântă,
Sub pasul meu ce-abia se mai coboară,
O, iarba mea din toate mai frumoasă,
Tu crești din vis, din umbră și din stâncă.
Te simt cum arzi sub ploile din mine,
Un foc ce nu se teme de nimic,
Deși ești fir, ești vânt, ești colț de clipă,
Rămâi în trupul lumii rădăcină.
Tăcerea ta mi-e glas, mi-e rugă mută,
Și-n foșnetul tău sacru mă îngrop,
De m-ai primi, din muguri să renasc,
Ți-aș fi o stea căzută-n ceasul nopții.
Te-apleci spre moarte și spre nemurire,
Un verde fir cu gust de infinit,
Eu te iubesc în spasm și în tăcere,
Ca pe un zeu ascuns într-un zenit.
Și dacă vântul lumii te va frânge,
Voi aduna cu palma visul tău,
Iar în cădere, tu vei fi albastră,
Iar eu voi fi pământul tău mereu.
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 