Legenda lui Prometeu
Când Prometeu urcat-a în Olimp,
Să fure jar din focul veșniciei,
I-a condamnat pe oameni peste timp,
Să simtă-n veacuri flacăra mâniei,
Căci Zeus i-a trimis pe urme fiara
Urgiei sale-n fulgere și spume
Și lanțuri grele pregătit-a-n seara,
Când focul ajungea cu bine-n lume.
Furtuna-l prinde pe erou pe munte…
El știe că în sat n-o să rămână.
În jur se adunau tăceri mărunte:
„Și se-agăță de fulgere c-o mână”.
Scântei-ascunsă-n tijă-a luminat,
Iar trestia a tremurat de frică,
El, Zeus, pe erou s-a mâniat:
L-a condamnat la „muncă” silnică!
De-atunci e focul printre noi genune,
Cărbune viu în jarul vetrei sfinte.
Deși Pandora alte vorbe spune,
Din Caucaz un vultur ține minte,
Să numere milenii de iertare,
C-a obosit bătând cu ciocu-n piatră!
Un Prometeu și azi apare-n zare,
Dorind să sufle-n vatră înc-o dată!
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 