NOAPTEA ÎNVIERII
Luna pâlpâie, fumegând, între vetre de nori,
Noaptea se întinde ca o pânză de doliu,
Numai eu veghez, tresărind uneori,
Când m-acoperă zdrențuitu-i lințoliu.
Noaptea, pictor nebun, risipește cărbune,
Parcă bolborosește un descântec-blestem,
Peste sufletul meu din cenușa ei pune,
Nu mă tem! strig în mine. Nu mă tem, nu mă tem!
Și de ce m-aș teme, dacă Tu mi-ești Lumina,
Când în suflet Te port, dacă suflet îmi ești?
Când cu dragostea-Ți mare, Tu îmi ierți toată vina
Și din greaua osândă, Rabi, mă izbăvești?
Când Te simt pretutindeni, susur blând de izvoare,
Cum să cad de-ntristare, cum să uit că Tu poți,
Să sfărâmi pe vecie ale morții zăvoare
Și să calci în picioare ale iadului porți?
…Luna fumegă tainic între vetre de nori,
Se aud din înalturi serafimii cântând,
Îți vestesc Învierea, când din slavă cobori,
Și de dragul Tău, Doamne, mă trezesc iar plângând.
Redactor: Cristina Pasca
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 