Georgeta Rada

ACASA, ÎN CER, LA BUNICI

Nu plânge mamă, nu plânge,
tu mă porți în lacrimi
și-n sânge
și-n leagănul care n-a crescut
odată cu mine,
și-n durerea născută
odată cu tine.
N-am plecat
decât până acasă la noi,
la bunici,
mi-era dor de ei
m-așteptau la poartă, aici.
Zici ca nu mi-am luat puloverele
cele noi,
impletite de tine, călduroase
și moi…
Nu mi-e frig
și nici nu mi-e teamă de ploi,
sunt învățat cu frigul demult…
Doar știi că nu-ntotdeauna te-ascult.

Nu plânge, fiule, să nu plângi
niciodată de prăpăstii adânci!
Să pui o cruce pe buza prăpastiei,
nu în inima ei,
acolo sunt eu, prăbușitul sub cruce,
acolo, numai corbul, prescură mi-aduce…
Acolo am căzut ca o stea…
Iart-o și să știi că din ea
am văzut cerul și m-a văzut Dumnezeu,
în acel ochi de cer eram doar EL și eu,
EL în cer, eu în hău pe pământ,
l-am rugat:
iartă-mă Doamne, iartă-mă cât mai sînt!
Vedeam doar ochiul de cer și pe EL,
căzusem în hău ca un miel
rătăcit și pândit de lup,
nu voiam de voi să mă rup.
Am strigat și ecoul meu a strigat,
L-am rugat și pentru voi L-am rugat
și m-a iertat
pe mine, rătăcitul de vatră,
pe mine, răstignitul pe piatră!…

Nu plânge, mica mea Violetă,
mica mea floare albastră,
sunt încă acasă, cu tine-n fereastră,
știu că nu-ți place decât lumina noastră
și mai știu că nu vrei să pleci din lumină,
soarele ți-a apus fără vină.
Nu plânge, Violeta mea!
O să mă cuibăresc în petalele tale
să nu se ofilească de jale,
să nu te ofilești fără soare…
Învață să primești
lumină de la stea,
Violeta mea,
Violeta mea !…

Mamă, dac-ai ști câte stele
s-au prins cu mâinile încleștate
de aripile mele!…
Erau frații mei și eram iarăși acasă, toți trei
Nu pleca, nu pleca ! mi-a strigat copilăria,
de la casa bunicilor, de acasă,
ți-ai uitat aici jucăria, o cutiuță muzicală…
Lasă, i-am zis, păstreaz-o tu,
acum nu mai am timp, nu!
Să o dai nepoților când de mine vor întreba!
Era o cutiuță muzicală,
era inima mea…
Mi-ai dat-o în prima zi de școală
sau înainte de a veni pe lume?
Nu mai știu când anume…

Nu pleca, mi-au zis nunțile și horele
de sânzâiene,
de ce ne lași cu inima frântă în gene ?
Copile, nu pleca, nu pleca!
mă striga din poartă sora ta,
cea care mi-a fost și mie soră și mamă
când n-ai fost acasă…
I-am răspuns:
lasă, mă duc pe uliță puțin, lasă!
Nu pleca, e Calea Robilor,
nu ulița satului!
M-a crescut de când
n-ajungeam la tăblia patului…

Mamă, de ce mă doare când plânge ?
Parcă m-ar plânge cu lacrimi de sânge…
Eu am plecat, n-am înțeles,
și am purces.
Mamă, ce înseamnă ,,am purces”?
Ea a rămas slujind
ca o antică preoteasă
la altarul bunicilor de acasă,
mi-a făcut repede pentru drum,
o prescură,
numai că eu o luasem
pe scurtătură,
mă așteaptă bunica și bunicul
de când eram nu mai ‘nalt decât spicul.

Mamă, Violeta mea, copile,
omul nu înseamnă prea multe zile,
dacă stai și socoți,
nici prea multe zile și nopți!
Întotdeauna înseamnă ACASĂ !
Acolo am plecat
să aștern o masă,
o masă de lumină,
cândva vom încăpea toți la cină.
E o masă tare ușoară,
nu cred că am cărat-o eu pe scară.
Doamne e întâia masă
pe care n-o simt ca povară,
cine-o fi urcat-o
pe o astfel de scară?

Pereții odăilor sunt
tot de lumină
și cântă,
parcă ar fi odaie de nuntă!
Bunica, mamă, sau dumneata
cântați, duminica
Osana?!
Așa cântă și inima mea.
Uite, ce haină cu aripi îngerești am primit!
Oare, sunt mire?
Cineva zicea c-am murit …
Toți vecinii se miră de haină,
m-așteaptă la poartă
să mai stăm de taină.

Iartă-mă, iartă-mă,
am plecat grăbit!
Ce tot șușotesc oamenii
c-aș fi murit ?!
Nu ți-am sărutat mâna, mamă,
n-am știut nici cine, nici unde
mă cheamă…
Ochiul, ochiul de cer…
Nu ți-am mângâiat
tâmplele cărunte…
Ochiul, ochiul furtunii
mă chema pe cărări de munte…
am auzit când râpa a zis :
A murit, a murit,
așa i- a fost scris!

Să termini pulovărul de tricotat!
Mai vezi ?
Să știi că deloc nu mi-e frig,
poate, doar atunci
când te strig.
Violeta mea, să nu-ți fie frică
de ploi ,
ele plâng despre noi,
amândoi.
Fiul meu, frații mei, dragii mei,
am plecat, sunt ACASĂ la bunici,
au grijă de mine și aici
ca atunci când eram mici!

Redactor: Nela Viorica Boca

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț