Semne
Nu mai am pădure, nu mai am nici dor,
S-a uscat și gândul, se topesc elanuri,
Nu mai urlă lupii, nu mai pot să zbor,
Pașii stau grămadă-n seceriș de lanuri.
Cât e lacom cerul, doar cocorii știu,
Ochiul risipește, în povești, tristețe,
Lumea-i o covată, eu- doar un pustiu
Și se cern cuvinte și se schimbă fețe.
Ornicul aleargă, drumuri se despart,
Între noi, o punte peste ape tulburi;
Așteptăm întruna fluierul de start,
Unii înspre alții, cu peceți de plumburi.
Cum atârnă spațiul de un fir de soare!
Cum se zbate-n prunduri aripa de om!
Crivățul ucide orice împăcare,
Stânga-i un indiciu, dreapta- un simptom.
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 