Mi-e dor, Nichita!
Chemarea ta prin neguri parcă vine,
Ca un ecou ne strigă să fim doi…
Aş vrea să pot zbura până la tine,
Atâtea veacuri plouă între noi!
Cu trambulina ai sărit în moarte,
Mare fisură ai lăsat în timp
Şi ai mutat secundele în carte,
Să-mi fie dor în orice anotimp!
Atât de fericit îți era versul,
Că lumea ta coloană s-a făcut…
Te-a propulsat în sus, în universul
Ce clipa mi-a furat şi m-a durut!
Din toate mi-a rămas numai mirare,
Două minuni am fost, ce-au existat…
Am apărut sincron, din întâmplare,
Două culori ce doar s-au completat!
De-atunci înot în marea de tristețe
Şi mă întreb ce drept mai am la timp,
Oare mai pot să-i dau vieții binețe,
Când ochii tăi s-au şters din anotimp?
Chemarea mea în veacul tău pătrunde
Şi-am să te strig, să-nfrunt destinul crunt…
Te strig, tăcând, ecoul îmi răspunde;
„CE BINE CĂ EŞTI, CE MIRARE CĂ SUNT!”
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 