Albă, Luna…
Pe un drum nesfârșit de tăcere și pace,
Prin înaltul de cer luna curge și tace.
Mândră, ea s-a pornit, printre-a stelelor salbă,
Ca să-și toarcă fuior, liniștită și albă.
Că din veșnice vremi știe, noaptea, să vină
Și, cu chipul ei blând, să împartă lumină.
Albul ei, pe cărări, călăuză se ține
Și mă duce mereu până-n brațe la tine.
Albul ei liniștit foc în mine aprinde,
Când atât de frumos peste chipu-ți se-ntinde!
Naste-n mine fiori și, la ceasul de noapte,
Eu de ochii-ți mă-mbăt și de buzele-ți coapte.
Și o văd coborând, turmă albă, la vale,
Și pe pieptu-ți rotund și pe mâinile tale.
Și te strâng ,,alba” mea în pornirea-mi nebună,
Și de toată mă-mbăt, luminată de lună.
Ți-aș vorbi poate eu, câte-n lună și-n stele,
De-aș putea să te iau de pe buzele mele…
Dar, de simți tâmpla mea, care arde fierbinte,
Scrie tu, cum pricepi, focul ei în cuvinte!
Căci mă-ntreb, cum de-n cer, Luna pacea și-o ține,
Când aici naște foc între mine și tine?
Cum acolo, tăcut, toarce caier de stele
Iar pe noi, pe pământ, ne supune la rele?
La hotare de cer crapă zorii de ziuă,
Semn că-i vremea ca noi să ne spunem adio…
Și ce greu mă ridic din a tale păcate!
Focul încă mi-e foc, inima încă îmi bate,
Fruntea mea tot mai vrea, să-ți adoarmă în poale!
Am ajuns, nu știu cum, sclavul nopților tale…
Lângă tine mi-e scris, să trăiesc viața toată,
Și de-acolo să plec, eu nu văd să se poată!
Am să vin înapoi, căci mereu lună fie,
Ca o pace de alb peste patima-mi vie!
Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 