
NE-AM GĂSIT ADĂPOST
Într-un atriu defect, bolnav de iubire,
Ne-am găsit adăpost, căutându-ne.
Eu – curgând tumultos, râu lin și subțire,
Tu – un vad, avid de certitudine!
Ne-a balansat aceeași bătaie de ritm,
Mai la vest de altă gară pustie,
Față în față, cutremurați de seism –
Concluzii acute, într-o răspântie!
Am urcat și coborât sacadat,
Cu mii de iluzii, într-o aritmie.
Te-am trăit, fără oxigen, țărm udat,
Negând evidența, ai fost acalmie!
Două umbre în larg, cu pulsul cărunt,
Ce-și șoptesc vers repetat, de o vreme:
,,Ce bine că ești, ce mirare că sunt!”,
Când, prin gări pustii, mai trec doar poeme!
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț

