Fărâme mici de Dumnezeu
La fiecare despărțire, se tot rup zale din iubire
Nu le lăsa pierdute-n hău.. Ci strânge-le la pieptul tău.
Mergând, tot las în urma mea câte un colț frumos de stea.
Câte-un lăcaș de viață sfânt sau câte-o palmă de pământ,
Un lac cu nuferi, un izvor, sau câte-un foc nestins de dor,
Un râu, o casă, o grădină îmbrobodită cu lumină,
Un prun sălbatic inflorit, un vârf de munte-nzăpezit,
O creangă ruptă dintr-un pom, sau un vlăstar micuț de om,
Un nor, un petec mic de cer sau câte-un suflet mai stingher.
Deși, par făr’ de-nsemnătate, eu știu că-i Dumnezeu în toate.
Și de aceea-n orice za, e-un strop din măreția Sa:
Fărâme mici de Dumnezeu, vitralii sufletului meu.
🖋Maria Apăvăloaie lungu
( din volumu LA RĂSCRUCI DE VREMURI)
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 