Laura Maries

Pușca năzdrăvană (prima parte)

Domnișoară Alexandra, vrei să-l iei de bărbat pe domnul Marin, aici de față? Vocea lui nenea Voicu, reprezentantul primarului, era puțin tremurată. Fata aruncă o privire de încurajare spre cei din jur, dar nimeni nu reacționă. În cămăruța de la intrare se aflau încă patru persoane, mirele cu taică-său și Stana, bucătăreasa primarului și îngrijitorul școlii, martorii căsătoriei. Aerul stătut devenise irespirabil. Aici erau închiși de obicei răufacătorii până le venea rândul la judecata obștii. Ginerică, în haine nemțești, transpirase tare și își tot ștergea pe furiș fața. Taică-său moțăia apatic. Dădea impresia că fusese adus cu forța aici, dar era bietul om obosit după câteva nopți nedormite. Fusese în Argeș după țuică pentru nuntă. Alexandra a prins din zbor schimonoselile bătrânei. Îi făcea semne disperate să confirme. -Dacă așa vrea tăticu...Glasul fetei era sugrumat. De emoție, de teamă? Numai în sufletul ei să nu fii. Stătea cu privirea ațintită spre vârfurile pantofilor noi care o cam strângeau. Ăsta să fie baiul! -Nu mă nenoroci, fetițo! Dacă nu ieși măritată de aici, mă belește don'primar! Aici scrie că trebuie să zici doar da sau nu. Răsfoia înfrigurat niște hârtii. Chiar atunci pe culoar răsună vocea de tunet a primarului încât îi cutremură pe toți. Muștruluia pe cineva. Marin aștepta puțin încordat răspunsul fetei. Plecat de ceva vreme de acasă, el era singurul care nu îl cunoștea pe primar. Auzise destule țipete ale șefilor lui, ca să îl mai sperie țărănoiul ăsta. Alt răspuns își imaginase el în trenul supraaglomerat spre casă. Ceva ca în filme. Dar fata ezita. Voicu o întrebă încă o dată mai răspicat, de data aceasta . -Da sau nu? Stana, surdă de o ureche, încerca să-i explice bărbatului de lângă ea vorbind destul de tare, cum fac surzii, să se audă ei înșiși. -Nu te mai frământa atâta, măi Costache! Sigur o să zică da, sărăcuța, amenințată asară cu pușca nu are nici o scăpare acușica. -Zâcă ce-o vrea, numa să zâcă odată, că pă mine mă așteaptă domnu' director cu berea. Mă prinse don'primar pă drum și mă vârî acilea pă sus. D-aia mi-e frică! Viitorul socru începu să se foiască. Nu suporta ideea ca fiul lui să fie refuzat de o fată râzgâiată. Deja începuseră pregătirile pentru nuntă. -Liniștește-te, tată! Ea e doar rușinată, așa se lasă miresele mai greu... -Dar tu n-auziși ce turuia bucătăreasa lor? Mie îmi promisese ta-su că nu sunt probleme. Cum adică, amenințarea cu arma? -Ei! Joacă și ei nițeluș teatru. Aia cu pușca e doar recuzită! Ultimele cuvinte le spuse cam tare, dar se pare că pe nimeni nu-l interesa asta. -Da! Atunci vreau și eu! se auzi glasul stins al fetei. Părea strânsă de gât, sărăcuța. Un tunet răbufni din senin. Gemulețul cămăruței se deschise brusc împins de o pală năvalnică de vânt ce împrăștie toate hârtiile de pe măsuța improvizată. Ca la comandă, se repeziră toți să le strângă. Doar trebuia să le semneze tinerii însurăței și martorii. -Eu nu știu să scriu, se schimonosi îngrijitorul, gata să izbucnească în plâns. -Stai cuminte, băiete! Pui deștu pe hârtie, înmuiat nițel în cerneală și asta e toată scofala. N-ai mai făcut asta niciodată? îl înghionti Stana. Hei, și până la urmă toate au decurs ca lumea și nenea Voicu rămase satisfăcut de sarcina primită. Strigă vesel din ușă: -Casă de piatră, copii! Domnul să vă aibe în paza lui! Nuntă mare și apoi să vă puneți pe făcut copii! Coane Ionică, ia copiii și fugiți acasă că o să înceapă prăpădul. Așa e ploile astea de vară, se pornesc după o zăpușeală mare. E gălăgioase rău, știi și matale! O șaretă elegantă cu patru locuri, trasă de un armăsar negru ca pana corbului, îi aștepta la umbră. Conu'Ionică urcă greoi lângă vizitiu, mirii și Stana se înghesuiră în spate. Motiv ca ginerică să se lipească strâns de fata ce tremura ca varga. Nu aveau mult de mers. Când se apropiară de casa primarului, stropi mari începură să cadă peste ei, grăbindu-i. -E semn bun să-ți plouă la nuntă! Stana strigă cât mai tare s-o audă parcă tot satul, numai că lumea se retrăsese în curți să se pregătească de ploaie. Bătrâna continuă netulburată cu urările: noroc, belșug , viață lungă, cu copiii lângă voi. Asta să vă aducă ploaia de acum. Să spele toate răutățile lumii. Sara asta petrecem chiar de vine uraganu'. Odată se mărită fata cea mare a primarelui nostru. Cu un zâmbet șăgalnic în colțul gurii, tânărul sări din trăsură și întinse mâinile spre mijlocul fetei să o ajute la coborât. Ea i le îndepărtă cu bruschețe și îi strecură printre dinți: -Să nu îndrăznești să mă mai atingi fără voia mea că îți rup mâinile! Sau o să folosec și eu rechizita lui tăticu, cum îi ziseșt tu mai devreme. -Recuzită! Se abținu să nu râdă, dar a fost singurul cuvânt rostit la avalanșa ei de amenințări. Simți o mare plăcere gândindu-se că va trebui să îmblânzească cumva iepușoara asta nărăvașă. Va urma.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț