ULTIMA POVESTE
Tremură înfiorată geana nopții peste toate,
Tu prin gânduri mă tot cauți, ca pe-un giuvaer pierdut
Și îți spui că m-ai iubit peste poate, peste poate!
Pui o lacrimă pecete peste tot ce a durut.
Răsfoind prin amintire, ca printr-un album mai vechi,
Tot tresari, c-un zâmbet trist și mă chemi șoptit pe nume,
Parcă-ai vrea să strângi sub pleoape două suflete perechi,
Ce s-au rătăcit de ele și de toamnă și de lume.
Viscolit, se-așază-n inimi, dorul, ca un aprig ger,
Desfrunzește amintirea ce încheie trist povestea
Și privești ca izbăvirea ce coboară lin din cer,
Fulgii albi ce troieni-vor amintirile acestea.
Mă vei pierde și din ele, mă vei pierde înc-o dată,
Ca și cum n-ar fi de-ajuns cât de greu mă mai găsești,
Se încheie cu același, simplu, ” și a fost odată…”,
Ultima poveste scrisă-n cartea noastră de povești.
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 