TRECĂTOARE
În suflet sunt poetă, pe stradă-s oarecare
O umbră care trece în zdrențe camuflată
Adesea scriu poeme în stări de tulburare
Iar în normalitate sunt o neadaptată
O cruce port în spate făcută din cuvinte
Cu pași de condamnată o duc cu greutate
Pe ziduri am icoane, și-n inimă morminte
La care lăcrimez dintr-o necesitate
De mă vedeți în stații, citind o poezie
Atunci veți înțelege că prozodia moare
Și singura speranță deșartă și târzie
Rămâne dumnezeul ce-i încă în vigoare
Iar de voi sta pe stradă cu târfe și savanți
Nu sunt o cerșetoare, ci autor de carte
Pe care n-o să dați niciunul câțiva sfanți
Că n-aveți timp de slove când știți că sunt deșarte
(Și da, aveți dreptate!)
De mă zăriți pe trepte, uitându-mă în gol
Nu e un act de teatru, nici fală sau paradă
Doar îmi înec durerea ca fetuși în formol
Când ultima dorință a sucombat schiloadă
În sânge sunt poetă, pe stradă sunt fugară
Ce-și poartă trupul vechi prin gări, cu predilecții
Pe chip am răni ascunse, sub lacrima amară
Iar gândurile-mi zboară spre alte intersecții
De mă vedeți prin parcuri, cu ochii într-o carte
Nu-mi cereți să zâmbesc sau să vă dau speranțe
Că-n lumea asta oarbă speranțele-s deșarte
Când ne sufocă vicii, tăieri și ordonanțe
Iar când oi sta în ploaie cu haina descheiată
Nu-s beată, nici nebună, ci stau la semafoare
Ca ultima poetă de muze răsfățată
Și-n piept în loc de clopot bat tobe funerare
Mă veți găsiți la iarnă cu flori lângă morminte
Și nu-ntrebați de cine mi-e dor și-s răvășită
M-a privegheat o vreme altarul de cuvinte
Și-o candelă aprinsă-n biserica greșită
Când voi umbla pe stradă cu părul tot mai nins
Nu-i teatru, nu-i nici rol dar nu-i nici renunțare
E doar ce-a mai rămas dintr-un cuvânt aprins
Ce arde într-un trup cu vise trecătoare
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 