Dor de mare
Sunt furtuni ce dor adesea-n răsărit,
Marea le ascultă când suspin,
Le aprinde vântul când ușor mâhnit
Viforind se stinge-n cânt de zbor divin.
De-aș putea privi marea iar, să trag
Aerul în piept, și să-l pot păstra,
Să m-așez cu cortul pe al ei meleag,
Pentru-a nu gândi, pentru-a medita
Căci timpul se scurge, bântuie ușor
Prin umbrele nopților, fără cuvânt,
Ne poartă prin ceea ce noi numim „dor”,
Ca frunza purtată de-al toamnelor vânt.
Când zorii răsar, îmi spun iar încet
Că marea mă cheamă, că soarele-i viu,
Și-n suflet îmi crește un vis desuet
De-a spune ce simt… și-atât să mai scriu.
Din valuri răzbate un glas de sirenă
Ce-adună în taină trăirile mele,
M-ajută să merg spre o dulce migrenă
Ce-n tâmple pătrunde ca vântul prin vele.
Iar razele serii, încet, trecător,
Închid ușa tainelor toate.
Rămâne cu mine doar al inimii dor,
Ca steaua iubirii s-o duc mai departe.
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 