
Reinventare
Nu știu să-mbătrânesc printre comete
În Raiul pământesc m-am împăcat
Cu visele ce vor să se repete
Chiar de-am căzut cu Venus în păcat.
Nu am dovezi de dor sau nemurire
De efemerul vieții mă ating
Căci mușcă toamnele fără oprire.
Când mă înalț , în trupul meu mă sting.
Din când în când îmi iau din nou avântul
În fața ceții n-am dat înapoi,
Nu fac nici pe deșteptul, nici pe sfântul
Dar mai renasc din Viața de Apoi
Și voi ciopli mereu în piatră seacă
La adăpostul primului meu nimb;
Las cutele din inimă să-mi treacă
Când scrumul într-o flacără-l preschimb.
Redactor: Mira Minu
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț

