
Dalii și bumbac
Își duce toamna balamucul său,
noi căutăm un fel de-a ne fi bine…
și recunosc fără să-mi pară rău:
prea mult, prea des, prea mă gândesc la tine!
Vreau s-alergăm, iubirea mea cea mare,
doi sfinți nebuni pe câmpuri arămii
și-n suflet să ne crească numai soare
iar sub picioare numai păpădii!
Să te ascund cumva de curioșii
îngeri ce au uitat să se închine
iar dacă vor cânta cumva cocoșii,
să fie fiindc-ai înnoptat la mine!
În așternut de dalii și bumbac
să inventez cinci mofturi trecătoare,
dar să mă uit la tine și să tac.
Ai să-mi ghicești capriciile oare?
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț

