SPUNE-MI TOAMNĂ
De ce-mi dezbraci copacii de frunze și de vise?
De ce alungi din flori iubirile promise?
De ce-ți agăți privirea de floarea câmpului
Și-o lași să doarmă-n veci pe brațul dorului?
De ce furi verdele din codrul înfrunzit
Și-l lași golaș și trist, cu trupul dezvelit?
Nu vezi cum lacrima-i se-nnoadă sub bărbie,
Când frunza lui cea verde devine ruginie?
Nu vezi cum plânge amarnic și-și tânguiește jalea?
Cu cerul prins în plete, ar vrea să-ți taie calea,
Solie ți-ar trimite pe-a vântului aripă
Să-i lași frunza cea verde, măcar pentru o clipă.
Dar vântul ți-e prieten, prieten devotat,
Și pentru tine intră cu codrul în păcat,
Rupe în stânga, dreapta și timpu-n sită-l cerne
Covor de frunze moarte el pentru tine așterne.
Întoarce-ți fața, toamnă! Privește înapoi,
La zilele cu soare, la zile fără ploi,
La zilele când codrul din frunză ne doinea
Și păsări călătoare prin ramuri ciripea.
De ce îngropi trecutul sub talpa-ți noroioasă
Și visele le frângi cu mâna-ți noduroasă?
De ce amintirile le închizi sub frunza moartă
Și stingi iubirile în palma-ți vinovată?
De ce nu-mi lași pădurea și codrul înfrunzit?
De ce nu-mi lași iubirea pe ramul înverzit?
De ce o scuturi, toamnă, cum scuturi frunzele?
De ce nu vezi cum cad pe-obraz lacrimile?
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 