Motto: ,,Ce-a fost într-adevăr nu se știe
există numai ce va fi
numai întâmplările neintamplate
atârnând de un copac nenăscut
stafie pe jumătate…”
(Nichita Stănescu)
ce se-ntâmplă cu noi ce li se-ntâmplă oamenilor/ este o dramă o tragedie neștiută tăcută/ imposibilitatea de a defini condiția umană/ în ce ecuație acceptabilă să încadrezi ființa/ nu există soluție vreo alinare ceva/ pentru a înțelege a consola pe om / ce va fi cu noi cine să răspundă acestui torent de interogații/ tot timpul zilnic suntem atacați agresați/ puși la zid nu știm ce înseamnă liniștea/ ce va aduce clipa următoare / există ceva adânc de neînțeles în ființă/ ceva cu neputință de surprins efectiv/ un diagnostic real care să ne dea un indiciu/ cu greu putem articula configura chipul ființei/ al sufletului chinuit răvășit supus / la imense presiuni provocări momentele noastre fericite nu există/’nu ne putem fixa de ceva suntem atât de sfârsiți/ ființe evanescente descărnate fulguranți ca niște holograme/ nu avem o culoare ceva o linie definitorie /oricât de vag o perfectă nebuloasă / nu știm de-unde venim aici ce origini avem/ în ce timp dimensiune trăim trecutul se suprapune cu viitorul/ prezent practic nu există clipa nu poate fi surprinsă/ doar o respirație o frântură numai din ființă/ poate fi văzută încadrată cumva/ ca un eșantion straniu ca o bucată de materie cosmică necunoscută/ practic nimic ca în matematică sau fizică un simplu punct/ abia descifrabil perceptibil ca și când am fi priviți la microscop / doar atât reprezentăm nimic mai mult/ ce mai înseamnă omul ființa în universul necuprins/ are dreptate prințul danez acest praf al prafului/ atât mai e să fim lucizi și să luăm aminte/ dimensiunile neînsemnate mai puțin decât modeste/ poate e inacceptabil dezolant greu de imaginat/ dar e o realitate nesemnificativă care se impune cugetului/’nu trebuie să fim triști ci să privim lucrurile așa cum sunt/ în final ființa e o himeră aflată dincolo de definiții sau dimensiuni/ trăind mai mult în imaginar sau fantastic/ în categoriile unui viitor inexistent sau incert / în care cuvintele nu mai înseamnă ceva real/ totul e atât de fluid ca un vis de noapte/ de care nu-ți mai amintești și nu mai poți povesti/ în tăcerea care se lasă peste lucruri peste lumea aceasta peste tot ce există…
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 