Cântecul toamnei
Din corn își cântă toamna a ei blândă chemare,
Împrăștiind în jur o binecuvântare
Ce-n armonii celeste împrăștie culori,
Vibrațiile ascende și-nmiresmate flori.
În rochie de bal, brodată-n poame coapte
Se-arată o regină mai mândră peste toate
Și-n tainica chemare și-arată dărnicia
Celor ce știu să poarte pe umeri, hărnicia.
Împarfumată toată cu-arome dulci și vii
Culese de pe câmpuri, din dealuri arămii,
Purtând cu modestie prea plinul altruism,
Ea dă la toți și toate cu zâmbet eufemism.
În armonia caldă, intens- autumnală,
Din cupa nostalgiei, ușor apoi răstoarnă
Balanțe în destin, echilibrări în taină,
Profundele-i mistere ascunse pe sub haină.
Și cântă ea cu dor și cântă și poeții
Punând note duioase pe portativul vieții,
Iar pe frunze arzânde aștern stihuri în rând,
În fuziuni divine, splendoare pe pământ.
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 