Cupe de firesc
De câte toamne te iubesc?
N-aș socoti, e prea lumesc…
Vreau doar să bem un must ceresc
Servit din cupe de firesc.
De câte ori ne-am sărutat?
De câte frunze-n vânt se zbat,
De câte flori s-au parfumat
Cu frumuseți de ne-ntinat.
De câte ori zâmbesc pe-ascuns
De la-ntrebări făr’ de răspuns,
De la misterul nepătruns
Al clipei care ne-a ajuns
Într-un același Univers
Cu alchimii fără revers
Și armonii cu sens de mers
Spre un același fapt divers
Și nuanțat cu efemer,
Punându-și ager la rever
Un infinit născut sever,
Dar îmblânzit, cumva, lejer
De un îndrăgostit tăcut
Care a plâns când i-a plăcut
Și a zâmbit când l-a durut
Amorul sfânt de la-nceput
Până la purul răsărit
De stea c-un umăr dezvelit
Și c-un clipit nedumirit
De câte taine a privit.
Una din ele suntem noi,
Doi lăstărei prinzând altoi
Și tot crescând în ritm vioi
Intensitatea de apoi.
De câte vieți am repetat
Un ritual înflăcărat
În violet și presărat
Cu fulgere de diamant?
De-atâtea ori ne-am regăsit,
Unul pe altul ne-am vrăjit,
Unul pe altul ne-am trezit
Și mai cu sete ne-am iubit.
Doar toamna ne mai ostoiesc
Cupele roz de must ceresc.
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 