Ana-Maria Tudorache

Două săptămâni și jumătate

Dacă știam
unde duc pașii tăi,
aș fi ales
să merg pe alte căi!
Dar îmi crescuse-n suflet
colț de rai
ș-am vrut să fiu
pe unde tu erai!

Și fiindcă nu puteam
încă să zbor,
eu mă gândeam
c-am să învăț cu tine
deși pe undeva
simțeam un nor
de amenințări
murdare și străine!

Sclipiri de argint
au sfintele începuturi!
Numai că mint.
Iar în realitate
n-ai fost sufletul meu
decât o noapte
și încă două săptămâni
și jumătate!

Degeaba azi
îmi lași pe prispă flori,
degeaba plângem
ori de cate ori
privirea se-ntâlnește pe ascuns!
Tu nu întrebi,
eu nu aștept răspuns.

Ș-atunci ce cauți tu
în preajma mea
când știi că nu
ne mai putem vedea,
iar de izbândă
nu mai avem sorți…
Mai bine spune-mi,
azi, ce mască porți?

Prin patru rânduri
și o amintire
plină de gânduri,
fără-nsemnătate,
eu te salut,
pierduta mea iubire
de două săptămâni și jumătate!

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Lasă un comentariu