Cântec de seară
Adâncul cerului mă soarbe-n sus,
Țărâna-mi cere tălpile-obosite,
În ochii tăi sunt ape liniștite,
În gândul meu se zbate un intrus.
Din pânza nopții fire se deșiră,
O creangă de alun îmi este liră.
Pe umeri port o mantie de iarbă,
Căciula mi-e croită dintr-un nor,
Cocoșii de departe-mi dau onor,
Lumina-n pragul zilei dă să fiarbă.
Se-ncurcă zorii-n puf de păpădie,
Cafeaua amăruie mă îmbie.
Luceafărul de ziuă-i un semnal –
Începe cursa către nebunie!
O lume injectată cu mânie
Se scurge-n stradă, lavă și furnal.
Cicatrizate răni sub fard ascunse,
E viața un tramvai cu roți neunse…
Aici, cu tine, liniștea-i grădina
Cu straturi de cuvinte înflorite.
Aleile au strasuri de pirite
În care se reflectă-n stropi lumina.
Fiori de vânt se țes în adiere,
Pe frunze, ruginiul e tăcere.
La malul mării ce o porți în tine
Am ancorat o barcă fără pânze.
O lună albă, cu halou de muze,
Mi-a presărat uimire în retine.
E toamnă-n mine, toamnă e și-afară,
Un cântec e cortina peste seară.
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 