Ce dacă la finit renunți și-mbrățișezi neantul
Ce dacă, toamna arămie vine în al tău cuvânt
cu ploi reci pe carâmb, cu vânturile aspre,
demonice-n foșnirea frunzei, copacii dezvelind,
cu-n aer ud și greu, dansând pe caldarâm…
și-un gros covor de fruze-ți trezesc melancolii…!
*
Ce dacă, în curând îți vin zăpezile, în fuga de finit
și se aștern pe clipa ta, grăbindu-ți altă clipă…
de timpuriu, să îți acopere grădina ta și drumul
care i-al tău, spre-a nu mai fi decât în nostalgii…
Un efemer să te petreci în clipe de-asfințire… !
*
Ce dacă-n miezul vieții tale a te odihni, cântând,
durerile îți lepezi în pământ…, crezut de veșnicii
și de al tău destin, o nouă stea a fi pentr-a nu fi
decât un fost, căzut al lumii pradă la desmărginiri,
din putreziri, tu te renaști sfințit, stâlp de destin…!
*
Ce dacă-n fuga de finit deschizi ferestre de lumină,
zorind spre asfințit a răsări o stea cu nemurire,
a nu mai fi ce-ai fost, decât neantul despărțirii,
replămădit din lutul sucevean, pe calea veșniciei,
statuie în neant, cu simț curat și grai lăuntric!
*
Ce dacă, din finit ți-ai dezvelit de bezna sa, lumina…!
Un trinitar, un meteor, te spulberi și desfigurezi,
ușor să te dezlimitezi în absolut să te înveșnicești,
într-o lăuntrică-n sumare, în urmă-ți să te uiți, renunți…
De lumea ta să te desparți, îmbrățișezi Neantul…!
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 