CĂLUGĂRIȚA
În liniștea serii, cu fruntea sculptată,
Pe-o frunză de iarbă, ușor s-a urcat
Călugărița …în rugă curată
Cu chipul smerit, dar cu gest calculat.
Când luna se-arată pe bolta întinsă
Se roagă de parcă-ar veghea un altar
Dar ochii ei verzi ca sticla aprinsă
Ascund o tăcere cu gândul barbar…
Cum stă nemișcată, sculptată-n credință
Cu palme adunate a rugă și vis
Sub mantia-i sfântă ascunde-o sentință…
Nu-i pace, ci foame cu zâmbet ucis…
O floare se-nclină, o muscă tresare,
Și clipa devine un colț de destin
În ruga ei rece, smerită…. și mare
Se-aude un strigăt pierdut în venin.
E liniște-apoi … și vântul adie,
Iar frunza de iarbă se leagănă blând,
Călugărița e doar…erezie…
Cu trupul tăcerii și gestul plăpând?
În urmă rămâne un singur mister…
E sfântă? E fiară? Sau poate amândouă
Că-n lume adesea și rugă și fier
Se-mbină-n tăcere sub formă de rouă…
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 