…o frunză
Azi a bătut la uşa mea o frunză,
Întâi uşor, apoi mai apăsat.
Întredeschisa uşă a lăsat
Să văd cum frigu-i gata s-o pătrunză.
Ea m-a privit timid, cu demnitate.
Avea sub braţ chiar rebegitul vânt.
La ceasul înserării, ceasul sfânt,
Cerşeau un semn infim de bunătate.
A poposit pe masă. Lumânarea
Păta cu umbre tenu-i ruginiu,
Iar pe pervazul rece şi-n pustiu,
Vântul scruta, din casă, depărtarea.
Tăceam sfătos, odaia’ncremenise
Privindu-i gingăşia nepereche.
Vedeam în ea, ca’ntr-o icoană veche,
Un an de roade şi-un noian de vise.
Trăind un ciot de an, lăsase pomul
Să-şi odihnească sevele, o iarnă,
Dar, mai întâi ca fulgii să se cearnă,
Voia să ştie ce nu ştie omul …
Când m-am trezit, în zori, deja plecase …
Probabil spre mormântul hărăzit.
O frunză cu destinul împlinit,
Pe novicia mea se aşezase.
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 