
Nu calc pe flori
N-ai fost nimic din ce-ai promis atunci,
când mi-ai cerut o simplă sărutare
pe încheietura mâinii mele stângi,
ca să-mi pui lumea-ntreagă la picioare.
Tu n-ai văzut ce simplă îmi e firea,
cum dau să fug când în aur mă-mbraci?
Când mă priveai, eu îmi plecam privirea…
Nu calc pe flori, mie-mi zâmbesc copaci!
Sunt crin sălbatic, ți-am mărturisit!
Dar tu, subtil, te-ascunzi de adevăr.
De ce nu m-ai lăsat cum m-ai găsit:
desculță, simplă și cu flori în păr.
N-ai înțeles cât îmi erai de drag
și că te-aș fi iubit la infinit.
Te iert acum de-mi sângerezi în prag!
Tu iartă-mă, de-am spus ceva greșit!
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț

