Trec zilele în zbor
O nouă zi se naște pe cerul dimineții
Și-o altă filă-întoarcem în cartea sfântă-a vieții…
Trec zilele în zbor, mai ieri copii eram,
Mă-ncearcă așa un dor, sub pleoape lacrimi am.
Nu-s lacrimi de durere și nici dezamăgire,
Sunt dulci fiori în suflet, aș spune…fericire!
Sunt bobi sărați de rouă ce-mi aduc bucuria,
Cu ochii minții caut prin ani, copilăria.
O văd parcă aievea, în ploi calde de vară,
Când dezbrăcați, desculți, ne alergam pe-afară!
O mai văd și pe mama cum secera la grâu,
Iar în dogoarea zilei, noi ne scăldam la râu,
Cum toamna în livadă la fructe culegeam,
Seara-n povestea mamei devreme adormeam…
Mai văd și-o iarnă albă ce fulgi îi cerneau cerul,
Trosneau butuci în sobă, afară mușca gerul.
Apoi, viața a curs, nisip într-o clepsidră,
Anul s-a făcut zi, iar ziua cât o clipă!
S-au dus…au trecut toate, acum este târziu…
Dar aș mai vrea, la mama, copilă să mai fiu!
Zbor spre înălțimi 