CE DOR MI-E DE MAMA
La iarnă, tot dudul rămâne străjer!
Va sta să păzească o casă, un gard,
O poartă legată cu lanțuri de fier,
Și-o sobă în care doar clipele ard!
Poteca așteaptă să-i dau un răspuns,
Când vin pe acasă! Și dudul ar vrea!
Să știe răspunsul! Zăvorul neuns
Se teme de iarnă, dar inima mea
Îmi spune că-i vremea să vin pe acas`,
Să-mi scutur rușinea de-a fi musafir,
Să simt veșnicia țărânii sub pas!
Copilul din mine, apoi, să-l respir!
Acolo, în casa aceea crescui…
Odată cu dudul, străjer neclintit,
De-o seamă cu poarta pe care-o descui
De câte ori dorul mă doare cumplit!
Ca mâine dau fuga, o zi, două, trei!
Nu-mi pasă că iarna miroase a ger!
Am lemne uscate de-o vară! Eheiii!
Ce dor mi-e de mama plecată în cer!
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 