
Tărâm de vis
De-oi colinda-ntreg pământul, nicăieri nu voi afla,
Un loc mai fermecător, cum e cel din țara mea!
Aici, glasul ciocârliei se înalță pân’ la soare,
În doine scăldându-i trupul bujorelului de floare.
Codrii falnici și semeți stau de strajă în Carpați
Și-n ei, zimbri, cerbi și urși, viețuiesc ca niște frați,
Ape repezi, cristaline, te-ntâmpină la tot pasul,
Oglindindu-se în ele soarele și ceru-albastru.
Lanuri aurii-și întind spicele, pe-ntreaga glie,
Legănând boabele coapte în vântul ce le adie,
Pâlcuri de maci dau culoarea șerpuitelor cărări…
Un asemenea tărâm n-ai să-ntâlnești nicăieri!
Aici am văzut lumina și tot aici vreau să mor,
Țara mea, unică-n lume! Românie, plai de dor!
Tu ești floare răsărită în grădina raiului
Și, mereu, prima iubire,-n inima românului!
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț

