Sânt Andrei
Prin ținuturi istriene
flori de gheață-au răsărit;
Istru răscolit de mrene
curge, curge nesfârșit…
Un pescar din Galileea
calcă șovăind pe drum,
ca și umbra lui Enèa
căutând un nou tărâm.
,,O, ce lume cunoscută!
- chipuri blânde, omenești;
ochi cerii de-ascunsă ciută;
straiele, dumnezeiești”,
Zice-Andrei cu dulce șoaptă,
poticnindu-și anii albi
pe o stâncă ce-l așteaptă;
Și-n văzduh plutesc codalbi…
Fețe limpezi și solare
i-aduc pâine pe ștergar,
lângă ea un bol cu sare:
,,Mâncă, omule hoinar!”
Călăuza îl îndeamnă
către schimnici polistai*,
și-apoi iute se întoarnă
în cătun, cu lung alai.
Peștera înghite sfântul
sub colți reci de țurțurei;
Brume strălucesc pământul
la intrarea lui Andrei.
Sacerdoți bătrâni ca vântul
îl întâmpină tăcând;
Îi așteptă toți cuvântul,
cu văpăi de jar în gând.
Dar Andrei tace ca piatra,
înălțând cruce de foc
din scântei pe care vatra
le învârte ca-ntr-un joc.
E cuvântul Celui care
- zise sfântu-ngenuncheat –
a străpuns munte și mare
și ne-a luat greul păcat.
Într-un colț un pustnic șade
și, din susur de izvor,
saltă-n sfintele arcade
chip de sfinx nemuritor.
,,Noi cunoaștem drumul crucii
- se-auzi șoptit, abia –
de când botezarăm pruncii
cu țărână și cu stea;
Nemurirea e o poartă
spre Zamolxis – Vârf cu Dor!
Frate, tu, Christosu-ți poartă
peste țara lupilor!”
Sânt Andrei, pătruns de inimi,
moșilor se-nchină greu,
murmurând sub dalbe lacrimi:
,,E același Dumnezeu!”
Notă*
polistai – ordin al călugărilor geți care întemeiau polisuri – cetăți.
Redactor: Mira Minu
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 