Ioan Pop

Cuvinte arse

Îți trimit cuvinte arse de tăciunii lui decembrie.
Sunt departe și-mi sunt ochii cu zăpezi întârziate.
Numai ieri purtam coroane în capela lui noiembrie,
când stejarii mii de frunze lepădau cu lașitate.

Îți trimit cuvinte arse pe la margini și-ntre file,
și tristeți în insectare și cu muze prinse-n ace.
Au trecut desculți toți anii, au trecut sătui de zile
imbecilii cu eșarfe și cu promisiuni de pace.

Iată-n fiecare noapte, mă așez tăcut la sobă!
Mi-e că-mi toate cele spuse sunt atâtea indecențe!
Ard ascunși, printre nuiele, preoți îmbrăcați în robă…
Și refuzul meu cedează la atâtea insistențe.

Ard și eu, pocnind în vreascuri, și-n dureri adânci de oase;
ard de dorul unei frunze verzi în luna lui cuptor;
ard ca sânii de fecioară și de muze mincinoase;
ard în flăcări verzi, ca mărul, din fantasticul decor.

Îți trimit în insectare amintiri din vremi apuse;
valuri mari trimit cu vântul indecent pe sub veșminte,
să te mângâie pe coapse și-ntre cele zece spuse,
ce-mi slujeau ca depărtare de tăceri și de cuvinte.

Mă așez tăcut la sobă și mă las cuprins de moarte,
de tăcerea străbătută la apus de miezul nopții…
Și mă-ntreb la ce-mi slujește numele defunct pe-o carte,
lepădat cu lașitate peste gardul viu al morții.

Iată numele pe-o frunză cum se prinde cu tăciunii
într-o veșnică vâltoare de scântei și de culoare!
Hai și tu în dimensiunea și-n frăția cu nebunii,
căci, oricum, în miezul zilei, ne vom pierde-n cenușare!

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț