Un destins cu margini rupte
De va veni la tine luna să-ți spună că mă simt pustie,
să-i spui c-am fost întotdeauna, c-așa mi-a fost dat să îmi fie.
C-am strâns la sân doar o himeră ce-am îmbrăcat-o-n poezie,
dar inima-mi încă mai speră, să nu fi fost o erezie.
De va veni la tine vântul cu vestea unui greu suspin,
ce a-nconjurat pământul cu durerea-mi din destin.
Să-i spui că azi sunt prăbușită, cu vise stinse-n propriu gând,
nu mă mai simt nicicum iubită, dar toate-acestea, ,,până când”?
Iar dacă stelele te-ntreabă, de ce mă-ndrept către apus,
să le șoptești că încă-s slabă, în fața lui, ce m-a sedus.
Că mi-am purtat povara mută, și-am sângerat în chip supus,
cui să spun, cine m-ascultă, că ce-a fost ieri de mult s-a dus.
Dacă ceru-ți spune iar, că-mi duce numele prin lume,
să știi că tot acest coșmar, a fost urmarea unei glume.
Dar capul nu-l aplec nicicând și n-o să-l pun pe nici un trunchi,
n-o s-accept eșecul blând și n-o să stau nici în genunchi.
Uneori numele pe care nu-l rostești, e singurul care te doare!
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 