1918, Decembrie, 1.
Avem un rost, o țară, un hotar,
Nu ca un rai, dar e a noastră glie.
Trăind aici, avem oare habar
De cei ce s-au jertfit s-o țină vie?
Ei au murit în crâncenul război,
Ca vatra asta să se izbăvească
Într-o Unire, peste care noi
Pășim c-o nepăsare nefirească!
Unirea, idealul cel mai sfânt
Al celor adunați întru credință,
Se trece azi ca un banal cuvânt,
Și nu ca cea mai mare biruință…
Cei ce-au făcut Unirea nu mai sunt,
Nici urmă n-au. Pierduți sunt în uitare,
Cum s-a pierdut și strigătul lor sfânt
De-atunci: -Trăiască România Mare!
Ei au luptat cu toată vlaga lor,
Să lege într-un singur nod Carpații,
Mânați de mii de ani de dor,
Ca să adune laolaltă frații.
Au fost ca noi, tot suflete de rând.
Dar au plecat, știind că or să moară
Să lupte. Inimile lor arzând
Dorința de a reîntregi o țară.
Din jertfa lor, noi astăzi păstorim
Această țărișoară rău, nu bine!
Căci am primit-o fără să plătim
Și nu o prețuim cum se cuvine.
Cei ce-au murit pe noi nu ne mai dor,
N-au nume, nu sunt scriși în calendare.
Pământul ăsta e mormântul lor,
Iar noi nu știm, călcându-l în picioare…
Și dacă pentru țară s-au jertfit,
Ca nouă-ntreagă ea să ne rămână,
La căpătîiul lor cel negăsit
Nu plânge nici o inimă română…
Nu știm de ei căci cronicile zac
În rafturi, sub a timpului vecie,
Și nici de sângele ce-a curs în veac,
Ca țara Mare astăzi să ne fie.
Ei au lăsat o Țară-n urma lor,
Pecetluindu-i rostul prin Unire.
Iar astăzi noi o-nstrăinăm de zor
De inimă, de suflet, de simțire.
Căci ne trezim în fiecare zi
Tot mai cuprinși de patimă străină,
Când, ca pe sfinți, pe ei ar trebui
Să îi slăvim în rugă și lumină!
Redactor: Mira Minu
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 