
NICIUN LIKE
Iubito, alde sor-ta nu-mi dă niciun like!
Aia cu ochelari stă picior peste picior
și mă privește, din spatele ecranului, disprețuitor.
Aia cu nasul lung zici că i-am dat cu ceva pe la nas,
nici nu se mai uită la mine.
Aia grăsană s-ar mai uita ea, dar probabil îi interzici tu
să mă onoreze cu o apreciere.
Iubito, alde sor-ta m-au luat la ochi
și nici nu se mai uită la mine.
Și ce prost eram eu când le învățam să iubească,
să bea și să cânte.
Din iubitul lor nu mă scoteau.
Aveam like-uri peste tot de la ele.
Mai lăsați, le spuneam, fă, și pentru altădată!
Da’ ele nu, ziceau, nu, nu,
lasă, Victor, că ți le dăm pe toate acu’.
Ce dracu’ s-o fi întâmplat cu ele, că doar eu
le-am făcut ceea ce sunt!
Iubito, alde sor-ta nu-mi dă niciun like!
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț

