
Sfârșit de an, 2025
Miros de pâine caldă, pas mărunt…
și-mi ești așa aproape încât pare
că m-am îndepărtat de tot ce sunt
ca să mă pierd în toate ale tale!
Prima zăpadă a venit oricum.
Lasă să ningă! Noi trăim în versuri
pe care tu le scrii mai…nu știu cum…
iar eu ghicesc în ele mii de sensuri!
În iarnă, viața pare-o escapadă
iar noi fără de frică sau codire
ne-am izolat, doi muguri sub zăpadă,
of, veșnica, of, marea mea iubire!
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț

