POVESTE DE LA MUNTE
Printre culmi împădurite mirosea a toamnă udă
Munții se trăgeau de vârfuri către cerul necuprins,
Pregătiți ca de paradă dincolo de ceața crudă
Printre crestături de piatră se zărea masivul nins.
Șerpuind pârâul sapă în crevasele bătrâne,
Clipocitul lui șoptește o baladă de demult,
În ecouri risipite reușește să îngâne
Noi acorduri învechite dintr-un ritual ocult.
Până-n marginea șoselei, așternute-n pături groase,
Frunze galben-ruginite încă pică-n adieri.
Pe pământul cald la suflet, al pădurii de foioase,
Crește liniștea și pune bariere pe tăceri.
Sus pe culmea dezgolită, turmele scoborâtoare
Se preling peste covorul de un verde țipător,
Pete albe, mititele, parcă ar fi târâtoare
Ghidonate de instincte pe sub ochii de păstor.
Când se-‘ntunecă albastrul… când devine fără pată,
Soarele aruncă raze, calde încă, peste tot!
Vine iarna! E aproape… va-‘ngheța natura toată!
…chiar și timpu-n amorțire face parte din complot.
Într-o curte de cabană văd doi ochi smoliți de viață
Și un ghemotoc, ce-n fugă dă din coadă bucuros,
Cu blăniță cafenie, ca o perie de creață,
Ne adulmecă în treacăt după finul lui
miros.
A-‘nceput să se alinte lătrând cu prietenie,
Și-a venit întins la mine, dornic de relații noi.
Am crezut că este singur, zona îmi părea pustie,
Însă o voce subțire îl tot strigă înapoi.
Aer rece… mult prea rece… vârful brazilor se’nclină,
Toamna vine, toamna trece… rămânând povestea mea
Vine câte-un fulg alene și apare luna plină
Lângă uriașul munte ce în alb se primenea.
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 