
Cerc
Noi suntem două emisfere orbecăind spre-un pol greșit,
Două fantasme de zăpadă pierdute-n zări de anotimp,
Două fântâni rătăcitoare pe drumuri seci fără izvor,
Purtând orfane, goale ciuturi, pe brațe sfâșiate-n dor.
Noi suntem două nestemate pe cerul stelelor perechi,
Două culori îngemanate sub curcubeiele străvechi,
Pe-un portativ, alături veșnic, noi două note sub un ton,
Balade-n cerul de lumină crescute-n lut sub chip de om.
Suntem alături dintru veșnic, degeaba vrei să ne separi,
Mă negi negându-te pe tine, identitate fără rai,
Tumultul vorbelor din lume sunt numai praf de efemer
Noi suntem cerc dintotdeauna…și-ntotdeauna vom fi cerc.
Nu poți știrbi perfectul lunii poți doar umbrire să-i aduci,
O umbră n-are veșnicie, e doar lumină peste cruci,
E un minut, un bob de oră în al clepsidrei nesfârșit…
Noi suntem cerc de veșnicie… în veșnicie revenind.
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț

