Stigmat
Ai rămas în orașul acela străin,
Ca o carte deschisă undeva spre final.
Nici nu știm înspre ce, dar mai este puțin
Și ajungem furia răzbunării, pe cal.
A adus îndoiala rămășițe și scrum,
Ca dovadă că spectrul luminii e orb,
Că apusul se-mbată, adesea, cu fum
Și cu ceață din zborul astmatic de corb.
Noi purcedem pe cai și pe care de foc
Și ne batem cu razele negre din Iad.
Nu-i mai credem nădejdii perfide deloc,
Nici în fructul stigmatului sacru și fad…
Îi dăm brânci resemnării idolatre pe scări
Și-i aducem luminii ofrande de nori.
Vom lega de arcadele bolții spinări
Și vom face să cadă miezul nopții în zori.
Ai rămas în orașul acela de fier,
Ca un tren așteptat undeva spre sfârșit,
Într-o gară din care se coboară în cer
Și se urcă mai bine în trenul greșit.
Întâmplarea se-ntoarce, de mâine, pe front,
Cu gestul stigmatului stâng amputat.
Semnul crucii devine, peste noapte, afront,
Iar afrontul devine, incurabil, stigmat.
Redactor: Mira Minu
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 