Sub cenușa timpului
Stau și-ascult cum curge timpul și-mi adun în suflet, gol,
nu-mi mai amintesc nici chipul ce mi-a fost cândva simbol.
M-am pierdut într-un tumult, pe sub pânza vremii ruptă,
și-am tăcut mai mult, cam mult, viața mea a fost o luptă.
Ard vestigii prin ruine la apus fără culoare,
și nu știu de-mi face bine, ploi de vară sau ninsoare.
Seara cade, noaptea vine, amintirile-s doar fum,
visele-mi devin ruine, iar în vatră-mi e doar scrum.
Sub cenușa grea, tăcută, arde-un foc ce nu se stinge,
nu-l învinge noaptea mută, nici tăcerea care mă frânge.
Poate o să-mi dai în dar, o adresă către tine
și-mi vei spune ,,vino iar, te aștept azi sau mâine „
☆☆☆
Timpul nu ne golește să ne pedepsească,
ci să facă loc unei înțelegeri mai adânci.
Din ruine nu se naște mereu strigătul,
uneori se naște liniștea care știe să aștepte.
Ce rămâne sub cenușă nu e slăbiciune,
e focul care a refuzat să se stingă.
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 