Aprindeți candele pe cer
Mă duc cu drag pe-un drum râzând,
Și tot pe el mă-ntorc plângând,
De multă sărăcie,
Că-nlănțuite suflete,
Vânându-se a foamete,
Se zbat ca-n colivie.
Dar colivia-i nu-știu-cum
Perdea-ntr-o jariște de fum
Şi pâclă-necăcioasă,
Și tot mai mulți se rătăcesc
În haos de surghiun lumesc,
Pe drumul către casă.
Cu val de val, s-au smuls pe rând,
Simțiri din suflet și din gând,
De îndumnezeire,
Si-n locul lor, s-au pripășit,
Nu înzecit, ci înmiit,
Gheene de-amăgire.
Legați iar Cerul de pământ
Şi vă sfințiți din Duhu-i Sfânt!
Atâta putem face…
Că parcă nu a fost nicicând,
Ca azi, pământul mai flămând,
De dragoste și pace.
Aprindeti candele pe cer,
Că ni-i pământul prea stingher,
Și prea fără de tihnă!
Și cu iubire, dați-i lui,
Precum e-n Cerul Tatălui,
Răgaz pentru odihnă.
🖋maria apăvăloaie-lungu
( din volumul LA RĂSCRUCI DE VREMURI)
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 