
ACOPERIȘ PENTRU SUFLET
În curând va ninge
și nu am acoperiș pentru suflet,
stelele îmi vor pune
imaginația la încercare,
reci,
ca niște insule fără viață
din care s-au scurs clipele,
ca niște litere de zăpadă.
Fără trecut,
liniștea se întoarce în cer
și joacă umbre pe ziduri
ca și când păsări de pradă
ar bântui nopțile.
În curând va ninge
și, pe clopotul bisericii,
doarme un porumbel
și visează
că bate la toate porțile…
Redactor: Mira Minu
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț

