
Asumare
…Și sunt emirul deșerturilor mele,
Crescute barbar, în sete rebele,
Cu vlaga-nrobită în taina fântânii
Ce-și adapă vadra din lacrima mumii.
Și-am să beau, măicuță, al sorții descântec,
Cu glagore de foc pe-al taminei pântec
Și doină să mă vărs în păsări și-n floare,
Să-mbrac pasu-n rouă și ochiu-n cicoare.
Prin de gheață beznă și de foc lumină,
Port destinu-n cârcă, cu Facerea-n vină.
Cu tălpi de opincă îmi încalț deșertul
Și-n glas de pustiu îi ador concertul.
De-o fi să-și schimbe taina cântul meu amar,
Spune-le: „Iubirea e Dumnezeu în dar,
E vraja din ursită și-al lumii temei,
Intrăm în cântec doi, venim la masă trei”.
…………………………………………………..
…Și rămân emirul deșerturilor mele,
Umezesc cu noapte drumuri infidele,
Bântuindu-mi steaua cu ceru-n arină,
Fiecare taină m-ispășește-o vină.
Redactor: Mira Minu
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț

