Mi-a mai rămas blestemul
Am încercat cu stoicism
Să cred c-aleșii au iubire,
Dar, clar, li se citea-n privire
Că-s plini de ură și sadism.
Am scris întâi mai circumspect,
Însă văzând ce gol li-e pieptul,
Imperativ, mi-am cerut dreptul
Să mă trateze cu respect.
Și de-au văzut că-s drept și demn
Rânjindu-mi cu neobrăzare
Mi-au scotocit prin buzunare
Și m-au întors la plug de lemn.
Muncind, am devenit calic,
Mi-au luat pe arșiță și apa,
Pământ mai am cât să-mi fac groapa
Și bani cât să-mi plătesc un dric.
Am scris, ( știam că-i în zadar )
Că ne urăsc pe noi și glia
Și că trădează România
Dar m-au făcut legionar.
Am scris în PARODIE, trist…
Am scris și-n BOCETUL de mamă,
Și-n DOINA plânsă în maramă,
Dar pentru ei eu nu exist.
Am scris și-n vers de PATRIOT,
Și în PAMFLETE-nțepătoare,
Și-n EPIGRAME –poate-i doare-
Dar ei mă cred un idiot.
În lupta cu cei mari și tari
Încerc, în pragul disperării,
O altă specie-a durerii,
BLESTEMUL, pentru demnitari.
Aveți vocații de vasali,
Căutați cu-ardoare o stăpână
Cerșind o strângere de mână
De-s regi, sau prinți, sau criminali.
Slugoi ai celor ce v-au pus
Să cârmuiți această țară,
Și-o faceți numai de ocară,
Vreau să vă bată Cel de Sus !
Să nu mai fiți iubiți de prunci !
Nevestele să vă trădeze,
Amantele vă ruineze,
Să n-aveți cui mai da porunci !
Să curgă zdrențele pe voi,
Să n-aveți bani de tratamente,
S-aveți doar resturi de-alimente
Din coșurile de gunoi !
Să deie Dumnezeu cel Sfânt
La masă să nu aveți tihnă,
În pat să nu aveți odihnă,
Nici bucurii pe-acest Pământ !
Pe drumul ultim, cel mai lung,
Ce ne desparte la hotare,
Vă curgă lacrime amare,
Să treceți fără alinare,
Cu-n urlet dureros prelung…!
Redactor: Mira Minu
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 