Eduard Bucium

Lup bătrân

Şef de haită, bătrân,
n-am venit să te-omor,
mi-era dor să cobor
arcul vechi din cârlig…
Astă-noapte a nins,
s-a prelins sloi de frig…
Tu auzi când te strig,
tu-nţelegi că mi-e dor?

Vis cu blană de fum,
ţi-am găsit urma-n zori
lângă un căprior
sfâşiat chiar în drum…
Lup bătrân şi-nţelept,
nu-i aşa că în piept
uneori simţi vulcan,
alteori simţi doar scrum?

Fiară ruptă din iad,
de ce-ţi semăn leit
dacă n-am colţii tăi
şi nu beau sânge cald?
De ce-ţi ştiu orice vad,
te urmez şi mă scald
printre prăzi şi prin văi,
singur, doar c-un cuţit?

De ce stau lângă foc
şi mă tem, dar zâmbesc,
aşteptând să ataci,
cu săgeata în arc?
De ce-mi urli în vis
şi-n pădure îmi taci?
De ce nu te-ntâlnesc
când te caut, deloc?…

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Lasă un comentariu