Cuvânt din cer
Cu muntele înfipt în cer si marea prinsă în vâltoare,
Cu norii suri deasupra frunții cu linii de-ntrebări culegătoare,
Străbate omul labirintul ca să răzbească-n viață,
Se poticnește, stă în genunchi, blesteamă această soartă,
Dar uită c-are legământ făcut în cer printr-un cuvânt,
Iar noaptea se mai duce-acasă, să fie miruit de-un sfânt.
Gârbov, neputincios și hâd, străbate ziua pe pământ,
Ducând în spate reci poveri din veacuri depărtate.
Lovește piatra și hotarul, găsindu-le o vină
De neghiobia ce îl poartă printre cărările din soartă.
Cuvântul scris rămâne-n veac și stă la neamuri mărturie,
Când vremea-ți vine să te-nalți deasupra norilor pufoși.
Abia atunci, seama îți dai, că ai trăit neputincios,
Ani buni ai irosit în van și fără rost
Și-ai să te-ntorci, smerit, iar pe pământ,
Să-nveți să prețuiești, cerul din cuvânt.
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 